Când privesc spre cer văd mai întâi petale colorate și frunzulițe verzi ce îmi împodobesc părul. Cerul ființei mele a devenit o floare. De data aceasta nu este rodul imaginației mele ci este al altei imaginații, al unui om plin de strădanie, vesel și migălos. Mi-a fost oferită și am primit-o ca pe acel lucru care trebuie păstrat și prețuit mult timp de acum încolo. Petală cu petală, mărgică cu mărgică, în culori vii s-a conturat această coroniță, de la bun început lucrată de mână. Când privesc aceste flori îmi amintesc de F. Kahlo, cea care, fără să știe, mi-a dictat prezentul de acum. Nu eram prea mare când îmi doream să fiu ea pentru că mi se părea că ne legau destule lucruri. Cerul meu de flori acolo își are rădăcina, în viața ei de artist și în lumea ce a înconjurat-o.
Acum îmi șade bine în păr și sper să înflorească pe zi ce trece!
